Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „Nu m-am gândit că ajung în asemenea postură, dar asta e viața!”. Patru lupte „parte-n parte” pe care Superliga le aduce în premieră pun antrenorii în situații inedite. EXCLUSIV

„Nu m-am gândit că ajung în asemenea postură, dar asta e viața!”. Patru lupte „parte-n parte” pe care Superliga le aduce în premieră pun antrenorii în situații inedite. EXCLUSIV

„Nu m-am gândit că ajung în asemenea postură, dar asta e viața!”. Patru lupte „parte-n parte” pe care Superliga le aduce în premieră pun antrenorii în situații inedite. EXCLUSIV
Foto: SPORT PICTURES

Noul sezon din Superliga se apropie rapid de start, week-end-ul 10-12 iulie va aduce primele meciuri deja, emoțiile și presiunea se amestecă la fiecare echipă în jurul obiectivului. Se anunță o luptă teribilă atât pentru calificarea în play-off, cât și pentru titlu ori evitarea retrogradării, după sezonul regular. Cert este că vom avea patru premiere spectaculoase care vizează o categorie specială a campionatului.

Este vorba despre dueluri fierbinți și cu încărcătură specială dintre antrenori care nu s-au mai întâlnit în cariera lor, tehnicieni ale căror profiluri și experiențe fotbalistice transformă aceste confruntări într-o provocare în sine, de urmărit cu sufletul la gură!

ProSport îți prezintă în exclusivitate aceste patru ciocniri, precum și culisele lor, în ordinea cronologică în care se vor desfășura potrivit calendarului Superligii 2025/2026, împreună cu reacția inedită a unuia din antrenorii protagoniști.

Mezinul versus veteranul neașteptat al sezonului, premieră în carierele lor

La 39 de ani și 7 luni, Andrei Prepeliță este cel mai tânăr dintre cei 16 antrenori cu care Superliga pleacă la start în noul sezon. Noul tehnician al Unirii Slobozia, a cărui numire a fost anunțată în exclusivitate aici de ProSport, are o experiență limitată, firește, prin prisma acestui detaliu, e firesc să nu se fi duelat cu mulți dintre antrenorii pe care îi va avea în față în această ediție de campionat. Printre „premiere”, culmea, și duelul cu cel mai vârstnic dintre tehnicienii noului sezon!

FOTO: SportPictures

În ciuda faptului că are doar 57 de ani, Leo Grozavu (FC Botoșani) e liderul de vârstă al băncilor din campionat, realmente surprinzător dar explicabil prin plecarea lui Mircea Rednic (63 ani) de la UTA Arad și renunțarea lui Gică Hagi (60 ani) la postul de antrenor principal la Farul Constanța. Leo Grozavu e „de-o seamă în buletin” cu Dan Petrescu și Ioan Ovidiu Sabău, însă tehnicianul moldovenilor e născut cu 4 luni mai devreme decât „Bursucul” și cu 6 luni înaintea „Moțului”.

Duelul în premieră Prepeliță – Grozavu se va derula în premieră în etapa 3, prin FC Botoșani – Unirea Slobozia, și nu va pune față în față doar extremele liniei de vârstă pentru antrenorii din acest sezon. Ci va avea o încărcătură în plus prin realitatea echipelor pregătite de aceștia. Atât Unirea Slobozia, cât și FC Botoșani, foarte probabil se vor lupta pentru evitarea retrogradării, dacă ne raportăm la loturile și resursele lor. Cu toate că impactul lui Grozavu la clubul condus de Valeriu Iftime a fost excelent pe finalul sezonului trecut, lăsând senzația că numirea lui cu ceva avans ar fi putut duce chiar FC Botoșani spre play-off!

În exclusivitate pentru ProSport, Leo Grozavu reacționează:

Chiar nu mă gândeam că sunt cel mai bătrân din Superliga… Trebuie consemnat! Nu m-am gândit, sincer, că voi ajunge într-o asemenea postură, dar asta e viața! Munca de antrenor uzează, e adevărat, aș vrea să ajung și eu la vârsta lui Mircea Lucescu, să antrenez și alt nivel. Drogul fotbal îl am în sânge, asta fac zi de zi. Dar poate într-o zi voi ajunge și în alt mediu. La mine e muncă de Sisif: nu doar antrenez, mă ocup și de gazon, și de vestiar, și de transferuri și de multe altele. Așa e în România. Nu mă plâng, dar mi-aș dori ca într-o zi doar să antrenez și de altele să se ocupe alții (râde)”

„Cruciada machedonilor” proaspăt numiți care, culmea, au fost cândva la Dinamo!

După ce Gică Hagi a renunțat să mai pregătească Farul Constanța, a adus în locul său un antrenor principal tot aromân. E vorba de Ianis Zicu. Astfel, a deschis calea către un duel în premieră, 100% „machedonesc”, pentru că și Mihai Teja, proaspăt numit la nou-promovata Metaloglobus are aceleași origini!

Interesant este și faptul că Teja și Zicu au reprezentat, în același timp Dinamo București. Cum? În 2000, constănțeanul Zicu era un mijlocaș de mare potențial, cumpărat de Dinamo de la Farul. Avea să rămână în curtea „câinilor” până în ianuarie 2004 când a fost vândut la Inter Milano, până la plecarea în Il Calcio jucând pentru alb-roșii, dar fiind și împrumutat pe la Poiana Câmpina și Farul.

Cert este că, în aceeași perioadă, la Dinamo lucra și Mihai Teja! Actualul principal de la Metaloglobus, cu care Zicu se va duela în premieră pentru carierele ambilor, și-a început parcursul de tehnician ca antrenor la juniorii lui Dinamo în perioada 2000-2003, apoi ca membru al staff-ului echipei mari, 2004-2005, pe partea de pregătire fizică!

Zicu și Teja se vor duela prima oară în etapa 4 când e programat Farul Constanța – Metaloglobus.

Foto: Facebook Farul Constanta

Duel cu origini maghiare, într-un background inedit la Ciuc

Robert Ilyes (Csikszereda) și Laszlo Balint (Oțelul Galați) au fost adversari pe teren în Superliga, dar ca jucători, la începutul anilor 2000. Asta pe când fostul mijlocaș activa la Rapid, FC Brașov sau Târgu Mureș, în vreme ce fostul fundaș reprezenta FC Brașov (în alți ani decât Ilyes), UTA Arad, CFR Cluj și Unirea Urziceni.

Ulterior, în 2017, după ce amândoi deveniseră antrenori, Balint ajunge „principal” la Csikszereda Miercurea Ciuc urmându-i lui… Ilyes! Care nu părăsește clubul, ci trece în rolul de tehnician al formației U19 a harghitenilor! Dar, până azi, cei doi nu s-au confruntat ca antrenori.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Și, în ediția 2025/2026 din Superliga, va fi un duel amplificat de două elemente. Cel mai probabil, atât Oțelul Galați, cât și Csikszereda Miercurea Ciuc, nou-promovată, vor lupta pe același parcurs de obiectiv în cursa pentru evitarea retrogradării. Deși gălățenii, după venirea lui Balint pe bancă, au avut evoluții solide în play-out-ul precedent, arătând potențialul că pot spera la mai multe în acest nou sezon.

Un al doilea element care face savuros duelul în premieră Balint vs Ilyes: vorbim de doi antrenori de origine maghiară, aspect inedit pe harta Superligii! Ilyes e născut chiar la Miercurea Ciuc, în Harghita, în vreme ce Balint e originar din Brașov.

Ilyes și Balint se vor duela în premieră în Etapa 8, când e programat Csikszereda Miercurea Ciuc – Oțelul Galați.

Foto: SPORT PICTURES

Gâlcă vs Rădoi: fundal roș-albastru, coincidență uluitoare, context provocator

Aprilie 2024 – ianuarie 2025 a fost durata mandatului lui Costel Gâlcă pe banca Universității Craiova, unul încheiat amar. Cine a fost chemat să salveze ambițiile oltenilor spre îndeplinirea obiectivelor? Mirel Rădoi. Anterior, iunie 2014 – iunie 2015 a durat experiența lui Gâlcă la FCSB. Cine i-a urmat pe bancă? Mirel Rădoi!

O provocare, așadar, și de orgoliu pentru fostul selecționer al României, azi antrenorul Universității Craiova, raportat la Gâlcă, cel care acum activează în Superliga ca antrenor al Rapidului. Dar și pentru Gâlcă, poate mai ales pentru el!

FOTO: SportPictures

Cei doi nu s-au mai intersectat ca antrenori până azi, va fi un debut furtunos! Și prin prisma celor două contexte de mai sus, dar mai ales câtă vreme, evident, obiectivele Giuleștiului și ale Băniei ar trebui să fie identice în noul campionat.

Mai vreți o coincidență care aprinde confruntarea? Amândoi au fost internaționali cu o carieră importantă pentru România și, atât Rădoi, cât și Gâlcă, s-au oprit la fix 68 de meciuri pentru națională! Și vor rămâne în istoria tricolorilor la egalitate. Face diferența cariera de tehnician? 🙂

Adăugați și fundalul roș-albastru al carierei lor de jucători, cu Gâlcă reprezentativ în Ghencea pentru anii 1991-1996, când a cucerit patru titluri de campion, două Cupe și două Supercupe, iar Rădoi liderul suprem al vestiarului în anii 2000-2008, trei titluri, o Supercupă și semifinale de Cupa UEFA cu cea mai iubită echipă din România! Iar azi, unul e pe banca oltenilor, celălalt, pe a giuleștenilor! Pam-pam!

Gâcă și Rădoi se vor duela prima oară în acest sezon în etapa 15, când e programat Universitatea Craiova – Rapid.